Casa Tătărescu din București: Martoră a unui Secol de Putere și Continuitate Culturală în EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, la Strada Polonă nr. 19, o casă se ridică dincolo de simpla funcțiune de locuință – Casa Tătărescu, un veritabil palimpsest al memoriei politice, culturale și arhitecturale românești. Este un spațiu în care zidurile au captat suflul unei epoci de conflicte, ambiții, compromisuri și răsturnări istorice, reprezentând mai degrabă un martor tăcut decât un simplu décor. Dincolo de dimensiunile sale modeste, această vilă a fost un teren de întâlniri discrete ale elitei politice și intelectuale a României interbelice, reflectând cu rigurozitate ethosul unei epoci tensionate și pasaje de continuitate după deceniile de privațiuni și tranziții postbelice.

Casa Tătărescu: de la rezidența prim-ministrului Gheorghe Tătărescu la EkoGroup Vila

Reședința istorică a lui Gheorghe Tătărescu, personalitate complexă a politicii interbelice românești, se remarcă prin sobrietatea și rafinamentul său auster. Construită printr-un dialog subtil între stilul mediteranean și elemente neoromânești, vila s-a păstrat ca un simbol al relației dintre puterea politică și cultura personală a familiei Tătărescu. Astăzi, transformarea acestui spațiu ce servea drept adăpost și birou discret al premierului într-un veritabil pol cultural reînsuflețește sensurile arhitecturale și istorice ale Casei Tătărescu, cunoscută în prezent drept EkoGroup Vila, un loc care păstrează memoria fără a o cosmetiza. Mai multe detalii pot fi accesate pe pagina oficială a EkoGroup Vila.

Gheorghe Tătărescu: omul și epoca sa

Născut în 1886 într-o familie cu rădăcini în boierimea oltenească și armata română modernă, Gheorghe Tătărescu a traversat scena politică cu o tenacitate marcată de un profund simț al datoriei. Contextul său politic – de la intrarea în Partidul Național Liberal în 1912 și până la ultimele momente ținând de colaborarea cu guvernul Petru Groza în anii postbelici – a fost unul al crizelor acute, încercărilor democratice și rupturilor dramatice. Cu două mandate de prim-ministru (1934–1937 și 1939–1940), el a întruchipat atât spiritul modernizator, cât și complexitățile autoritarismului interbelic, balansând între eficiență tehnocratică și restrângeri ale libertăților parlamentare, ceea ce face din figura sa una ambivalentă și greu reducibilă la clișee politice facile.

Dincolo de cariera politică, nu trebuie uitate nuanțele unei biografii care a însumat diplomație europeană, angajamente culturale și decizii dificile impuse de conjuncturi externe și interne. Este o experiență umană concretizată fizic în casa care îi poartă numele, unde puterea nu și-a dorit să se impună ostentativ, ci să se exercite în discretă sobrietate.

Casa ca prelungire a vieții publice și private

La fel ca viața lui Gheorghe Tătărescu, vila din Strada Polonă se relevă prin contrastul între dimensiunea sa moderată și însemnătatea simbolică pe care o poartă. Nu este vorba despre o reședință monumentală, ci despre o casă atent proporționată, unde spațiul pare măsurat nu doar în metri pătrați, ci în valori etice și sociale. Elementul-cheie al întregii construcții este biroul premierului, situat discret la nivelul entre-solului, accesul fiind prevăzut printr-un portal lateral tratat în spirit moldovenesc – o alegere care vorbește despre o reținere asumată în modul de a locui puterea.

În acest cadru, funcționalitatea se împletește cu simbolismul: biroul modest exprimă o etică a responsabilității publice care refuză exhibiționismul, iar grădina ascunsă de privirile străzii creează o oază de liniște indispensabilă. Casa a fost astfel un spațiu în care dimensiunea publică și cea privată s-au intersectat cu o anume distincție a generației sale politice.

Identitatea arhitecturală a Casei Tătărescu: Interferențe mediteraneene și neoromânești

Proiectată în două etape între 1934 și 1937 de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, Casa Tătărescu reprezintă un exemplu timpurie și remarcabil al unei arhitecturi interbelice bucureștene care combină elemente mediteraneene cu accente neoromânești. Fațadele evită simetria rigidă în favoarea unui echilibru viu, în care detaliile se constituie în adevărate mesaje subtile ale gustului și al poziției sociale.

• Portalurile sunt tratate în stil moldovenesc, conferind o solemnitate discretă intrării;
• Coloanele filiforme se diferențiază subtil, dar păstrează o unitate arhitecturală;
• Șemineul – o capodoperă realizată de sculptorița Milița Pătrașcu, elevă a lui Brâncuși – este încadrarea artistică a unui centrul domestic;
• Ancadramentele ușilor reflectă angajamentul pentru o integrare echilibrată a tradiției și modernului;
• Materialele folosite în interior – feroneria din alamă patinată, parchetul masiv de stejar – accentuează calitatea și durabilitatea, nu ostentația.

Interiorul, articulat în jurul unui parter cu living luminos ce se deschide către grădina din spate, amintește de curțile mediteraneene din Balcic – un loc venerat de elitele interbelice. Bucătăria aflată la entre-sol și accesibilă printr-o scară secundară respectă codurile sociale ale epocii, prin separarea spațiilor de reprezentare de cele funcționale.

Arethia Tătărescu și influența ei culturală subtilă

Arethia Tătărescu, cunoscută sub apelativul „Doamna Gorjului”, transcende un rol convențional de soție de politician, devenind o figură-cheie în conturarea profilului cultural al familiei și, implicit, al casei. Implicarea ei în renașterea meșteșugurilor oltenești, sprijinirea artei moderne – în mod special legătura cu Milița Pătrașcu – și patronajul cultural au translatat în plan arhitectural și decorativ o sensibilitate echilibrată între tradiție și modernitate.

Arethia a fost beneficiara oficială a proiectului de construcție, fapt ce relevă rolul său practic și simbolic în menținerea coerenței estetice și a sobrietății spațiului. Se poate considera că aceasta a supravegheat ca vila să nu devină un continent al opulenței, ci un bastion al valorilor moderate ale elitei interbelice.

Ruptura comunistă și degradarea simbolică a spațiului

Odată cu instalarea regimului comunist, destinul Casei Tătărescu reflectă marginalizarea drastică suferită de elitele interbelice. Naționalizarea, compartimentările improprii și pierderea sensului originar au transformat această vilă într-un obiect funcțional străin spiritului său originar. Acest proces s-a înscris în logica unui sistem ce considera astfel de proprietăți drept simboluri ale unei lumi “vinovate”.

Casa nu a fost demolată, dar ceea ce a supraviețuit arhitectural a fost expus uzurii, intervențiilor necalificate și abandonului cultural. Grădina peisageră, un element de esență estetică și simbolică, a fost redusă la o simplificare lipsită de expresivitate. În același timp, imobilul a devenit o peliculă opacă peste memoria lui Gheorghe Tătărescu, a cărui figură era exilată în anonimat, detensionându-se astfel legătura dintre om și spațiu.

Deriva post-1989: intervenții, controverse și încercări de corecție

Schimbarea regimului a deschis posibilitatea recuperării, dar și o dispută tensionată asupra destinației Casei Tătărescu. Accesul în proprietate a fost marcat de intervenții ce au ignorat adesea sensul arhitectural și istoric profund. Modificările radicale ale interiorului, inclusiv deschiderea temporară a unui restaurant de lux, au provocat reacții critice vehemente, semnalând o contradicție între statutul clădirii și destinațiile ierarhice nou asignate.

Perioada de tranzitie a fost complexă, deopotrivă catalizator al unei dezbateri publice privind relația României cu trecutul său interbelic. Ulterior, o firmă de origine britanică a demarat un proces de restaurare atentă, reconstituind proporțiile și detaliile originale, marcând începutul unei reconcilieri între memoria istorică, integritatea arhitecturală și prezentul funcțional.

Este remarcabil că această vilă, relativ modestă ca scară, rămâne un simbol al eticii funcției publice, expresia unui raport cu puterea în care reținerea și proporția devin declarații. Biroul de la entre-sol – accesibil, modest, consacrat deciziilor naționale – continuă să fie emblematic în această ecuație culturala.

Recuperare și identitatea contemporană în EkoGroup Vila

Transformarea clădirii în spațiu cultural, sub denumirea EkoGroup Vila, reprezintă o reafirmare a continuității culturale și o revalorizare a dimensiunii istorice fără a apela la cosmetizări sau mitologizări. Accesul controlat, pe bază de bilete disponibile prin platforma iabilet.ro, consolidează statutul acestui sit ca loc de memorie activă și dialog contemporan.

Prin această formulă, Casa Tătărescu devine o punte între trecut și prezent, în care memoria politică a lui Gheorghe Tătărescu, cu toate contradicțiile sale, devine accesibilă într-un cadru care respectă atât austeritatea epocii, cât și complexitatea istorică a personajului. Spațiul nu este nici muzeu inghețat, nici simplu loc de evenimente, ci un act de responsabilitate culturală ce îmbină autenticitatea cu adaptarea la nevoile contemporane.

Frequently Asked Questions about Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost politician român, prim-ministru în două mandate în perioada interbelică și imediat postbelică, membru marcant al Partidului Național Liberal, al cărui parcurs politic a reflectat transformările și crizele României în secolul al XX-lea.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Cele două personalități sunt distincte: Gheorghe Tătărescu a fost politician în secolul XX, iar Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894) a fost pictor academician român din secolul XIX.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa Tătărescu este un exemplu de arhitectură interbelică bucureșteană ce combină influențe mediteraneene cu elemente neoromânești, proiectată de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu contribuții artistice ale sculptoriței Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială și veritabilul motor cultural al proiectului, vegheând la sobrietatea, coerența estetică și echilibrul spațiului care reflectă valorile familiei și epocii.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Clădirea funcționează astăzi ca spațiu cultural sub denumirea de EkoGroup Vila, accesibil controlat publicului pe bază de bilet și dedicat păstrării memoriei fără a o mitiza.

Casa Tătărescu nu este doar o arhitectură, ci ofranda palpabilă a unei viziuni politice și culturale indiferent de rupturile istorice. Vizitarea sa oferă posibilitatea unei întâlniri cu un trecut complex, integrând nuanțele puterii și ale responsabilității, discretă dar profundă. Vă invităm să parcurgeți acest dialog între epoci, să descoperiți arhitectura și să reflectați asupra responsabilității noastre de astăzi în păstrarea acestor spații; între istorie și contemporaneitate, între măsură și memorie.

Pentru programări și informații suplimentare, vă rugăm să contactați echipa EkoGroup Vila.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată
📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]
Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.